Scrisul de mână la începutul școlii depinde în primul rând de trei lucruri: felul în care copilul ține creionul, poziția corpului la masă și forța mușchilor mici ai mâinii. Un copil care ține creionul crispat sau scrie aplecat peste bancă obosește repede, scrie lent și ajunge să evite temele scrise. Obiceiurile se formează în primii ani și se corectează mult mai greu ulterior, de aceea merită urmărite de la primele linii și bastonașe.
Cum se ține corect creionul?
Creionul se ține corect în priza tripodă: între degetul mare și arătător, sprijinit pe degetul mijlociu, la aproximativ 2–3 cm de vârf. Inelarul și degetul mic stau îndoite, relaxate, și sprijină mâna pe foaie. Mișcarea pornește din degete, nu din tot brațul, iar încheietura rămâne ușor sprijinită pe masă.
| Priza | Cum arată | Ce efect are |
|---|---|---|
| Tripodă | Trei degete pe creion, mișcare din degete | Control bun, oboseală redusă |
| Cu pumnul | Creionul strâns în toată palma | Mișcare din umăr, scris mare și imprecis |
| Cu degetul mare peste arătător | Degetul mare încolăcește creionul | Presiune mare, durere după scris prelungit |
| Cu patru degete | Și inelarul se sprijină pe creion | Funcțională uneori, dar mai rigidă |
Un semn simplu al apăsării prea mari este urma lăsată de scris pe foaia de dedesubt sau vârful creionului care se rupe des.
Ce poziție a corpului ajută scrisul?
Scrisul este ajutat de o poziție în care tălpile stau pe podea, genunchii sunt îndoiți aproximativ în unghi drept, iar masa ajunge puțin sub nivelul cotului. Spatele rămâne drept, sprijinit ușor, iar ambele antebrațe stau pe masă: unul scrie, celălalt ține foaia. Un scaun prea înalt sau o masă prea joasă îl obligă pe copil să se aplece și să își sprijine capul în mână. Un suport sub picioare rezolvă adesea problema scaunului înalt.
Lumina vine din partea opusă mâinii care scrie, ca umbra mâinii să nu cadă pe rând. Organizarea spațiului de lucru acasă urmează aceleași principii ca la un adult, descrise în articolul despre organizarea biroului pentru eficiență.
Cum se așază foaia sau caietul?
Foaia se așază ușor înclinată, nu perfect paralelă cu marginea mesei, astfel încât antebrațul să se miște natural de-a lungul rândului. La copiii dreptaci, caietul se rotește puțin spre stânga, în sens invers acelor de ceasornic, și stă ușor la dreapta liniei mijlocii a corpului; la stângaci, rotirea și așezarea sunt inverse. Copilul mută caietul în sus pe măsură ce coboară pe pagină, în loc să își întindă brațul.
Ce se schimbă la copiii stângaci?
La copiii stângaci se schimbă poziția foii, a luminii și a prizei, nu și mâna folosită. Stângăcia nu se corectează, iar trecerea forțată la mâna dreaptă poate produce dificultăți de scris și frustrare.
- Creionul se ține puțin mai sus, la 3–4 cm de vârf, ca rândul scris să rămână vizibil.
- Foaia se înclină spre dreapta, iar copilul stă în stânga colegului de bancă, ca brațele să nu se lovească.
- Lumina vine din dreapta.
- Creioanele cu mină moale sau pixurile cu uscare rapidă reduc pătarea foii la trecerea mâinii.
Ce exerciții pregătesc mâna pentru scris?
Mâna se pregătește pentru scris prin activități care întăresc degetele și coordonarea ochi–mână, multe dintre ele sub formă de joc. Câteva minute pe zi sunt mai utile decât o oră o dată pe săptămână.
- Modelarea plastilinei sau a aluatului, rularea de „șerpișori” și bile mici.
- Decupatul cu foarfeca pe linii drepte, apoi curbe.
- Înșirarea mărgelelor pe ață și prinderea cu clești de rufe.
- Colorarea în contur și unirea punctelor.
- Desenul pe o suprafață verticală, cum ar fi o tablă, care întărește umărul și încheietura.
Activitățile de acest fel compensează și timpul petrecut pe ecrane, o temă discutată în articolul despre felul în care noile tehnologii influențează predarea în școli.
Când are nevoie scrisul de evaluarea unui specialist?
Scrisul are nevoie de evaluarea unui specialist atunci când dificultățile persistă după primii doi ani de școală, în ciuda exercițiului regulat. Semnele care merită discutate cu învățătorul și apoi cu un logoped, un psihopedagog sau un terapeut ocupațional sunt durerea de mână la scris, scrisul extrem de lent față de colegi, literele inversate frecvent după vârsta de 7–8 ani și evitarea constantă a oricărei sarcini scrise. Evaluarea stabilește dacă este vorba de o simplă întârziere a abilităților motorii sau de o dificultate de învățare care cere sprijin individual.
Încurajarea progreselor mici, nu doar a rezultatului final, ajută la menținerea motivației la școală, mai ales la copiii pentru care scrisul cere mai mult efort decât pentru colegii lor.
