Probleme la statia de epurare a apelor uzate Glina. A venit sa vada ce se intampla chiar Comisarul General al Garzii Nationale de Mediu

[ad_1]

Cu puţină vreme în urmă, Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, dl. Aurelian Păduraru a făcut o vizită de lucru la staţia de epurare a apelor uzate Glina, un obiectiv extrem de important pentru protecţia mediului.

În cadrul acestei vizite Comisarul General a  avut un schimb de impresii cu reprezentanţii societăţii Apa Nova, cea care administrează staţia de epurare.

Din aceste discuţii a reieşit ca una dintre  marile probleme cu care se confrunta staţia este cantitatea uriaşă de deşeuri pe care bucureştenii la arunca în canalizare şi care nu ar trebui niciodată să ajungă acolo.

 De la mii de tone de şerveţele umede şi scutece (făcute în marea lor majoritate din plastic şi care nu se dezintegrează) până la cârpe, jucării, tot felul de echipamente electrocasnice şi chiar carcase de animale. Capete de porc sau chiar porcul cu totul, cai, o jumătate de oaie, nici o problemă. Ridică un capac de canalizare şi a a aruncat animalul cu totul, sau un frigider sau un covor, chiar şi o traversa de cale ferată. Nu mai punem la socoteală uleiuri, substanţe toxice, medicamente expirate, carburanţi, plăpumi, aparate de aer condiționat, carcase de televizoare, anvelope. Totul la canal.

Numai că acest „totul” are un preţ şi încă unul foarte mare. Avarii, disconfort şi poluarea mediului.

Tocmai din acest motiv, dl Aurelian Păduraru, Comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu a făcut un apel atât către cetățenii ce locuiesc în București și zonele limitrofe capitalei, să dea dovadă de responsabilitate atunci când folosesc canalizările şi să aibă un pic grijă de această staţie de epurare şi aşa subdimensionată.

Domnia sa a declarat:” Atunci când deșeurile ajung în canalizare acestea blochează conductele de scurgere, materiile organice depuse pe conducte creează mirosuri neplăcute iar prin acumulare pot obtura canalele blocând fluxul de ape uzate sau chiar creând refulări.

Toate acestea sunt poluări ale mediului care pot fi evitate prin simpla folosire a coșului de gunoi și nu a sistemului de canalizare. Puţină responsabilitate nu ar strica atunci când folosim canalizarea. Într-un final totul se răsfrânge asupra calităţii vieţii noastre”.

Foto: Apa Nova, Garda Națională de Mediu

Articolul Probleme la statia de epurare a apelor uzate Glina. A venit sa vada ce se intampla chiar Comisarul General al Garzii Nationale de Mediu apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Previous post Primaria Sectorului 6 va construi pe Lacul Morii prima baza sportiva de canotaj din Bucuresti
Next post Ce document a adoptat SENATUL in privinta reglementarii pretului energiei?