Avantajele screeningului pentru sindromul Down în primul trimestru după protocolul britanic

Centrul Medical Gh Iliev din Iași oferă pacientelor siguranța unui risc redus în evoluția sarcinii. Clinica asigură din 2005 servicii și investigații de specialitate pentru viitoarele mame (inclusiv screening în sarcină pentru sindromul Down, după protocolul britanic), pentru femei, dar și pentru copilul mic.

Dr. Gheorghe Iliev este unul dintre medicii români acreditați și auditați anual de instituția britanică The Fetal Medicine Foundation (FMF-UK) în vederea screeningului combinat pentru sindromul Down în primul trimestru de sarcină. Împreună cu echipa sa pune la dispoziție servicii medicale la standarde internaționale.

Această metodă de screening reduce dramatic numărul de gravide care au nevoie de testul invaziv, de la aproximativ 20% la sub 3%, și în același timp crește rata de detecție a Trisomiei 21 și a celorlalte anomalii cromozomiale de la mai puțin de 50% la peste 95-98%.

De ce este important screeningul combinat pentru sindromul Down din trimestrul I de sarcină

Fiecare gravidă are un risc ca fătul/copilul pe care îl poartă să aibă un defect cromozomial, cel mai frecvent fiind sindromul Down (trisomia 21, T21). Ca atare, recomandarea este ca fiecare gravidă să facă screening-ul pentru T21, indiferent de vârsta acesteia.

Cea mai folosită metodă de screening din ultimii 20 de ani este screening-ul combinat (screening ecografic + screening biochimic) din primul trimestru.

Studiile de la sfârșitul anilor 90 au arătat că riscul pentru sindromul Down crește odată cu vârsta gravidei și scade odată cu vârsta sarcinii. Acest risc este numit risc bazal. La începutul anilor 2000, The Fetal Medicine Foundation (FMF-UK) a revoluționat algoritmul de screening pentru T21 din anii 70-80, care nu lua în calcul și riscul bazal, și propune să se calculeze riscul individual specific fiecărei gravide pornind de la acest risc.

Acest risc individual specific gravidei este calculat prin multiplicarea (ajustarea) riscului bazal cu o serie de factori de risc, care depind de rezultatele testelor de screening ecografic și screening biochimic.

Ce presupune screeningul după protocolul britanic, renumit la nivel internațional pentru precizie

Astfel, algoritmul de screenig pentru Sindromul Down propus de FMF-UK se bazează pe combinația dintre:

•             Vârsta maternă

•             O probă de sânge matern pentru măsurarea nivelului seric al celor doi produși placentari (fracția libera a ß-hCG si proteina PAPP-A);

•             O ecografie la 11-13 săptămâni de sarcină, în care:

  • Se măsoară colecția de lichid din regiunea posterioară a gâtului fătului
  • Se examinează osul nazal și palatul dur fetal
  • Se măsoară frecvența cardiacă fetală
  • Se evaluează fluxul sangvin prin valva tricuspidă a cordului fetal și în ductul venos.

Pentru o cât mai mare eficiența a screeningului, aceeași instituție britanică FMF-UK a introdus noțiunea de Standard de Calitate în screening-ul combinat pentru trisomia T21 din primul trimestru, care constă în următoarele:

1) Ecografist certificat de FMF-UK pentru The 11-13 weeks scan

2) Laborator dotat cu un analizor certificat de FMF-UK

3) Soft Astraia (FMF, First Trimester Screening Risk Calculation Software, module 2012)

Noi, Centrul Medical Dr. Gh. Iliev, respectăm aceste standarde de calitate, iar Dr. Gheorghe Iliev este unul dintre medicii români acreditați și auditați anual de instituția britanică The Fetal Medicine Foundation (FMF-UK) în vederea screeningului combinat pentru sindromul Down în primul trimestru de sarcină.

Previous post O dietă mai sănătoasă în această primăvară: introducerea mazărei, ciupercilor și morcovilor în dieta dumneavoastră
Next post Guvernul a aprobat bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2023 al Administratiei Nationale „Apele  Romane”