AJUTOARE DE URGENTA pentru incalzirea locuinte! Ce anunta edilii Sectorului?

[ad_1]

Primăria Sectorului 2 prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 acordă ajutoare de urgență pentru încălzirea locuinței. Recent am aprobat o hotărâre de consiliu, referitoare la ajutorul financiar pentru încălzirea locuinței, ce vine în spijinul consumatorilor vulnerabili de energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale, combustibili solizi și/sau petrolieri, care au domiciliu pe raza Sectorului 2 și care NU pot beneficia de prevederile Legii nr.226/2021, din motive ce țin de regimul juridic al locuinței.

Pentru că viitorul este incert în ceea ce privește tariful consumului de gaze și electricitate în iarna ce urmează, începând de astăzi, 17 octombrie, se pot depune cererile pentru ajutorul de urgență pentru încălzirea locuinței.

INFORMAȚII UTILE:

Pot beneficia de ajutorul pentru încălzire persoanele care au venituri maxime de 1.386 lei/membru de familie (în cazul familiilor) şi de 2.053 lei (persoane singure),  Cererile trebuie depuse până la data de 20 noiembrie 2022 pentru a beneficia de ajutor pe întreaga perioadă a sezonului rece. Pentru cererile depuse până la data de 20 ale lunii, ajutorul va fi acordat cu luna respectivă, iar pentru cererile depuse după data de 20 ale lunii, ajutorul va fi acordat începând cu luna următoare.

Cererile privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței se pot depune de luni până joi între orele 8:30-16:00 și vineri între orele 8:30-13:30 la unul din sediile D.G.A.S.P.C. Sector 2 (Str. Heliade Între Vii nr. 36; Str. Glinka nr. 7A; Bld. Basarabia nr. 90; Calea Moșilor nr. 132).

Persoanele interesate pot consulta tabelul cu valorile compensărilor respectiv ajutoarelor pentru încălzirea locuinței aici  https://social2.ro/…/Tabel-cu-valorile-compensarilor

Lista documentelor necesare acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței o puteți consulta aici:  https://social2.ro/…/LISTA-DOCUMENTE-JUSTIFICATIVE-2.pdf

Articolul AJUTOARE DE URGENTA pentru incalzirea locuinte! Ce anunta edilii Sectorului? apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Previous post Universitatea Bucuresti anunta deschiderea anului universitar 2022-2023 pentru anul I de studii universitare de doctorat
Next post 1,3 miliarde de euro ajung in conturile fermierilor!